J. Hunt: „Unul dintre marile eşecuri în prietenie este să-l lăsăm pe prietenul nostru să se bazeze prea mult pe noi. Cel mai mare dar pe care îl putem face prietenului nostru este să-l încurajăm să se bazeze pe adevărata stâncă - Răscumpărătorul nostru - singura noastră temelie solidă”.
Este mai greu să faci faţă unor prietenii reale, să înveţi să accepţi obiceiurile prietenilor în loc să te izolezi în faţa calculatorului. Cere mai mult timp să te întâlneşti cu prietenii, decât să stai de vorbă pe internet, chiar şi la miezul nopţii. Este mai uşor să-ţi faci o imagine bună la o persoană cu care nu te întâlneşti faţă în faţă, decât să stai cu teama că poate oamenii te vor respinge pentru vreun obicei mai ciudat pe care îl ai. Dar hai să fim cinstiţi, nu-i aşa că relaţiile acestea nu ne mulţumesc? Noi am fost creaţi cu dorinţa de a fi acceptaţi aşa cum suntem. Dumnezeu ne vrea responsabili în relaţiile noastre. El nu doreşte să lăsăm poate vechile prietenii pentru a cunoaşte nu ştiu ce persoane din cine ştie ce continent.
E adevărat, avem nevoie de relaţii, unii ne simţim bine dacă avem mulţi prieteni, dar nu poţi avea relaţii profunde cu multe persoane. Ai nevoie de un cerc restrâns de oameni cu care să te rogi, cu care să poţi vorbi liber despre tine şi problemele cu care te confrunţi. O figurină cu un zâmbet, nu-ţi spune mare lucru, nu poate fi înlocuită de binecuvântarea unei persoane care e lângă tine fizic, nu prin taste, de a te molipsi prin râsul ei.
Ştiţi, Diavolul este cel care se luptă să dezbine Biserica lui Hristos, şi ştie că cel mai important este să distrugă relaţiile reale dintre credincioşi. Cred că reuşeşte de multe ori, atunci când ne face să uităm de prietenii noştri preferând superficialitatea relaţiilor virtuale.
Nu spun să nu foloseşti internetul, însă foloseşte-l pentru a întreţine unele relaţii cu persoane care au plecat din ţară sau din oraşul tău şi acesta este mijlocul cel mai uşor de comunicare. Dar pentru prietenii care-i ai în acelaşi oraş, nu rata ocazia de a petrece timp fizic cu ei, de a te bucura de o relaţie reală şi o părtăşie biblică cu ei.
Doresc să îţi mai împărtăşesc un singur gând cu privire la această temă. Oare încercarea disperată uneori de a-ţi face noi prieteni şi poate a-ţi cunoaşte viitorul partener prin intermediul internetului, nu este o modalitate de a-i spune lui Dumnezeu: Doamne, văd că trebuie să fac eu ceva pentru a-mi lărgi cercul de prieteni, pentru a-mi cunoaşte partenerul. Mi-au spus ca să mă îngrijesc de înaintarea Împărăţiei Tale, şi că te vei ocupa Tu de mine. Dar văd că nu faci asta aşa cum doresc eu. Aşa că prefer să stau ore în şir pe internet vorbind cu tot felul de persoane, decât să merg să fac ceva pentru înaintarea Evangheliei Tale. Ştii, nu-mi eşti suficient.
Cuvântul virtual este definit de Dicţionarul limbii române ca „există ca posibilitate, fără a se produce în fapt”. Însăşi definiţia în sine ne duce cu gândul la superficialitate.
- înlocuirea părtăşiei din biserică
- preferinţa pentru superficialitate
- cunoşti oamenii doar aşa cum doresc ei să se facă cunoscuţi, nu aşa cum sunt - rişti să fii înşelat
- a te îndrăgosti de imaginea pe care ţi-ai format despre o persoană
- pierzi ce este mai important într-o conversaţie, limbajul non-verbal şi chiar cel paraverbal.
- înveţi să fii iresponsabil şi ţi se poate părea distractiv
- există posibilitatea ca să vorbeşti cu un pedofil sau cu oameni implicaţi în traficul de fiinţe umane
- devii dependent de internet, şi te desprinzi de relaţiile reale cu cei din jurul tău.
- a fi deschis faţă de persoanele cu care vorbeşti doar pe internet, nu-ţi garantează deschiderea faţă de ele când eşti faţă în faţă. Eşti obişnuit să tastezi, nu să vorbeşti.
Atunci când tu te îndrăgosteşti de o persoană fără ca să o cunoşti în realitate, ci doar virtual, care este prognosticul pentru ca acea relaţie să meargă bine? Este uşor să te îndrăgosteşti de imaginea unei persoane, şi atunci când te întâlneşti cu ea, o vezi ca pe cea mai perfectă fiinţă, fără a înţelege că atunci când eşti îndrăgostit nu mai vezi decât ce este bun şi frumos la ea. Spre exemplu, eşti îndrăgostit de o persoană cu care ai comunicat ceva timp pe messenger, din când în când aţi putut să vă vedeţi prin webcam, poate chiar v-aţi auzit şi vocea. Ai văzut multe poze cu acea persoană, te-ai îndrăgostit de frumuseţea lor. Dar, o cunoşti în realitate cum arată când râde, când plânge? Ai văzut-o efectiv cum reacţionează când este nervoasă? Ştii care-i sunt obiceiurile culinare? Ştii cum se poartă cu cei apropiaţi ei? Ştii felul în care se implică efectiv în biserică? Îi cunoşti obiceiurile? Îţi place cum relaţionează cu oamenii din biserică? Ştie să ierte? Şi multe alte întrebări pe care le-aş putea înşirui. Să zicem că a acceptat să vă căsătoriţi, şi nu după mult timp, „îndrăgosteala” trece, şi te trezeşti că de fapt persoana nu e aşa cum ţi-ai imaginat-o. Te-ai îndrăgostit de imaginea pe care ţi-ai format-o tu despre ea! Este trist să ţi se întâmple asta.
©Ligia
Cartea de faţă te atrage în prezenţa Dumnezeului care îţi poate împlini sufletul însetat după intimitatea cu El! Autoarea, Linda Dillow, ne motivează la o viaţă plină de prezenţa lui Dumnezeu.
Cartea este structurată pe două părţi: Trezirea la închinare şi Umblarea în închinare. Ea este un ghid foarte bun în ce priveşte găsirea şi rămânerea în prezenţa Domnului. Autoare redă în cuvinte simple umblarea ei cu Dumnezeu, intimitatea pe care o are cu Creatorul stând zilnic în părtăşie cu El, ne atrage prin felul în care punctează beneficiile cunoaşterii lui Dumnezeu în toată plinătatea Sa.
Autoarea porneşte de la ideea că noi suntem fiinţe în primul rând iubite, şi apoi care iubim: „Noi toţi ar trebui să fim iubiţi care lucrează şi nu lucrători care iubesc.”
A privi la slava lui Dumnezeu nu este doar o experienţă nespuns de încântătoare, ci este şi o experienţă profund transformatoarea. Nu poţi să-L vezi pe Dumnezeu lucrând în viaţa ta şi să rămâi neschimbat.
O definiţie a închinării care îmi place mult în această carte este: „închinarea supremă are loc atunci când ne trezim căţărându-ne în braţele Tatălui ceresc, asemeni unor copilaşi care nu-şi doresc decât să fie cu El. Nu avem nici un plan decât să fim cu El, să-L iubim, să-I şoptim vorbe de mulţumire la ureche, să-I simţim căldura obrazului, să-I auzim bătăile inimii, să ne odihnim în braţele Lui şi bucurându-ne de acest moment să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeul care tânjeşte să se bucure de noi.” Oare cine nu doreşte această relaţie plină de bogăţie cu Creatorul. Dacă ne-am asculta sufletul însetat după o relaţie profundă cu El şi nu ne-am lăsa perturbaţi de problemele noastre, câte experienţe unice şi pline de farmec nu ar trăi viaţa noastră!
Fiecare trecem prin probleme, avem tendinţa de a ne îngrijora la orice pas, dar stând în prezenţa Domnului putem ajunge să fim liniştiţi. „Liniştea este pasărea care stă netulburată în cuib, plină de pace, aşezată pe creanga de deasupra cascadei bubuitoare.” Şi noi tânjim după această linişte, spune autoare, iar în carte prezintă unele modalităţi de a pune în practică dorinţa noastră.
Partea a doua a cărţii ia în calcul fiecare aspect al vieţii şi arată practic cum pot să-mi închin viaţa, cuvintele, atitudinea, munca, perioadele de aşteptare, durerea, voinţa, fiind atrasă de prezenţa Lui.
Cartea aceasta am citit-o într-o perioadă în care mă luptam ca viaţa mea devoţională să fie mai satisfăcătoare, voiam să-L cunosc într-un mod mai intim pe Tatăl meu, să fiu atrasă mai mult de El. Voiam să ard de nerăbdare să stau doar eu cu Dumnezeu şi să Îl ador pentru că este Iubitul sufletului meu! Citind cartea m-am recunoscut în multe din problemele cu care s-a confruntat autoarea şi am fost încurajată să le depăşesc.
Pentru mine, această carte a venit într-un moment în care aveam nevoie de un impuls de a căuta mai mult prezenţa Domnului şi m-a ajutat mult. O recomand tuturor celor care tânjesc după intimitatea unei relaţii pline de semnificaţie, tuturor celor cu sufletul însetat! Citeşte-o şi vei vedea că aceste cuvinte scrise de mine nu sunt doar reclame ieftine!
Relaţii online? Prietenii virtuale? O temă doar la modă sau ceva mai mult? Ascultă Marţi, 22 septembrie, ora 18:30, pe www.radioarmonia.ro , emisiunea Dinamica relaţiilor, cu tema Relaţii virtuale!
Cum mă schimbă căsătoria? Doar faptul că te căsătoreşti nu garantează schimbarea, trebuie să doreşti aceasta. Dacă eu sunt mincinos înainte de a mă căsători, această nu înseamnă că acest simplu act mă va schimba, şi de acum înainte voi spune adevărul. NU! Căsătoria schimbă prin faptul că eu iubesc persoana de lângă mine, cea cu care m-am căsătorit, şi atunci când observ că pe el/ea îl deranjează ceva din comportamentul meu, atunci aceasta mă va determina să mă schimb, dragostea mea pentru acea persoană mă va determina să fac ceva în sensul schimbării. Dar nici aşa nu mă voi schimba dintr-odată, ci în timp.
Căsnicia mă poată schimba şi prin faptul că dacă am mereu o persoană care mă susţine şi mă ajută, crede în mine, crede că pot realiza lucruri mari, atunci eu voi căpăta curaj şi voi realiza lucruri mai mari decât îmi puteam imagina că sunt capabil. Şi aceasta nu este o regulă doar pentru căsătorie. Goethe spunea: „dacă tratezi un om aşa cum este, va rămâne tot aşa. Însă dacă-l tratezi ca şi cum ar fi ceea ce s-ar cuveni şi ar putea fi, atunci acel om va deveni mai mare şi mai bun.”
Căsătoria te ajută să înveţi să iubeşti cu adevărat, cum ne iubeşte Hristos. Este uşor să iubeşti pe Dumnezeu, nu-L vezi, nu trebuie să-i suporţi tot felul de comportamente care te rănesc...dar dragostea faţă de Dumnezeu ne-o arătăm prin iubirea semenului, şi în special prin iubirea permanentă, constantă a partenerului. Atunci când îţi răneşti partenerul, de fapt tu îl răneşti pe Dumnezeu. Cine zice că iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său, este un mincinos, pentru că dacă urăşte pe fratele său pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede? –după cum zice apostolul Ioan.
©Ligia
Socrate spune: „Căsătoreşte-te neapărat. Dacă nimereşti o soţie bună, vei fi fericit. Dacă nimereşti una rea, vei ajunge filosof.” Trecând peste umor, căsătoria este un act instituit de Dumnezeu încă din momentul întemeierii lumii, este cea mai mare provocare din lume. Gary Thomas spune ca aceasta este o chemare la sfinţire, nu neapărat la fericire. Poate că Dumnezeu a făcut căsătoria mai mult pentru a lucra la caracterul nostru şi a ne sfinţi, decât pentru a ne face fericiţi.
Căsătoria este importantă în ziua de astăzi, şi este un domeniu mult atacat de Satan, pentru că El este împotriva a tot ce Dumnezeu a instituit.
Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie?
Unii psihologi spun că oamenii se căsătoresc pentru că vor să fugă de singurătate, să aibă împlinire sexuală, nevoia de prietenie, companie, fuga de constrângerile parentale, a avea siguranţă financiară, dorinţa de a fi important pentru cineva. Oare aceasta e totul şi pentru un creştin? Doar ca să fiu fericit? Doar ca să-mi fie bine, să-mi satisfacă anumite nevoi? Oare dacă privesc doar aşa nu-i spun lui Dumnezeu că El nu este suficient pentru mine?
Gary Thomas spune că: „dacă scopul căsătoriei nu ar fi decât să mă bucur de o stare de extaz şi de a mă face fericit, atunci ar trebui să-mi fac rost de o căsnicie nouă la fiecare doi sau trei ani”. Mă întreb, de ce o asemenea afirmaţie? Pentru că se ştie foarte bine faptul că la începutul unei relaţii dragostea dintre parteneri se axează în special pe ceea ce simţi, sentimentele sunt mai puternice, apoi încet, încet se diminuează şi trebuie întreţinute, focul dragostei trebuie mereu menţinut pentruca dragostea să devină matură.
Căsătoria are ca scop formarea caracterului nostru după voia lui Dumnezeu. Are cel mai mare răsunet în schimbare. Prin căsătorie, Dumnezeu poate lucra în noi şi ne poate forma în oameni după voia Sa, mai mult decât prin alte mijloace. De ce? Pentru că pentru a avea o relaţie de cuplu satisfăcătoare, trebuie să renunţi la tine, la dorinţele tale egoiste. Căsătoria înseamnă jertfire de sine.
©Ligia
Cine sunt eu?
Văd, Doamne, sunt un nimic,
Un fir de nisip într-o mare;
O frunză purtată de vântul ce-adie,
Un fulg de omăt presărat pe câmpie.
Sunt un nimic.
Şi de multe ori greşesc
Căci mă cred cineva,
Dar sunt...tot nimic.
Nimic faţă de Tine,
faţă de marea-Ţi splendoare,
de mâna-Ţi puternică
mereu ocrotitoare.
Sunt un pumn de ţărână
Ce are-n el suflare,
Ce doreşte să urce,
Să se ‘nalţe,
Pe culmi mai înalte să zboare.
Sunt lutul ce strigă mereu la Tine,
Care cere în orice ceas izbăvire.
Sunt o biată suflare, o trestie frântă,
O mică picătură de ploaie ce cade pe pământ
Tot condusă de Tine.
Sunt nimic. Dar nimicul din mine
Strigă mereu la Tine...
Cine eşti TU?
Tu eşti iubirea, Tu eşti salvarea,
Prin Tine, Doamne, îmi are suflarea.
Tu eşti puternic, eşti ocrotire,
În Tine găsesc mereu bucurie.
Tu mă iubeşti, îmi eşti alinare,
Tu eşti viţa, Tu eşti viaţa.
În Tine mereu, mereu vreau să cresc
Pe Tine mereu, mereu să Te iubesc!
Ajută-mă Doamne să ştiu cine eşti;
Şi pune în mine dorinţa fierbinte
Ca-n orice-ntristare să vin doar la Tine,
Ca orice lucru să-l fac pentru Tine,
Ca orice clipă s-o trăiesc pentru Tine.
© Ligia
„Când bărbatul îi va spune soţiei lui „te iubesc”, ea se va îmbrăca în lumină, ca să-şi dăruiască strălucirea alesului ei pentru orice reuşită şi nereuşită. Când femeia îi va spune soţului ei „sunt mândră de tine”, el se va îmbrăca în putere, pentru a o proteja şi aprecia.” George Uba
A te îndrăgosti este ceva ce pare fără sfârşit, dar…..şi continuarea o poţi citi aici
©Ligia
Doamne,
vreau ca inima mea să înalţe spre cer
o cântare de laudă pentru Tine
şi oricând al vieţii mele ţel
să fie ofranda adusă ca jertfă doar Ţie!
Doamne,
vreau ca viaţa mea să se umple
de apa din izvorul vieţii
şi lauda mea să se unească cu cea
a miilor de sfinţi şi îngeri.
Doamne,
vreau mereu să mă închin
în faţa tronului Tău de îndurare
şi inima mea să tresalte
cântând în curţile Tale.
Doamne,
vreau mai bine să stau cu Tine,
să locuiesc o zi în casa Ta
decât să-mi petrec timpul
cu lucrurile lumeşti, uşoare!
©Ligia
Am citit o carte despre încurajare şi un citat mi-a captat atenţia, în ce priveşte caracterul celui care slujeşte: “Cel ce încurajează trebuie să posede un caracter puternic. El trebuie modelat şi călit în cuptorul singurătăţii, unde nu se află nimeni în afară de Dumnezeu. Iar singurătatea - acel minunat prilej de a-L cunoaşte pe Dumnezeu - vine pe măsură ce ne dedicăm slujirii altora cu atâta hotărâre încât ne bizuim numai şi numai pe Dumnezeu ca şi noi, la rândul nostru, să fim slujiţi. Slujirea Lui ne aduce chiar în faţa Lui, astfel încât le putem vorbi altora de pe pământ sfânt. În clipa aceea, vorbele noastre dobândesc o putere binefăcătoare.” *
Oare cum ar fi biserica din care facem parte, dacă fiecare dintre noi ne-am lăsa modelaţi de Domnul având un caracter de slujitor, şi am încuraja pe cei din jurul nostru? Unii dintre noi motivăm comportamentul nostru mereu critic printr-o falsă grijă faţă de cei din jur “nu-l laud ca să nu se mândrească”, dar nu aşa ne învaţă Dumnezeu...observăm aceasta din exemplul lui Filimon care a înviorat inimile sfinţilor. Oare inimile sfinţilor sunt înviorate prin mine, prin tine? Oare Dumnezeu este mulţumit de lucrarea de încurajare pe care o fac, dacă o fac?
Fiecare dintre noi lăsăm o amprentă pe unde trecem...haideţi ca amprentele acestea să fie o pricină de laudă pentru aproapele nostru, la adresa lui Dumnezeu. Ei să ne poată încadra, ca şi Pavel pe Iust, în Epistola către Coloseni 4:11, printre “oamenii care mi-au fost o mângâiere”!
©Ligia
*Încurajarea - cheia grijii faţă de oameni, Dr.Larry Crabb & Dr. Dan Allenderr
