Un gand...

M-am plâns că nu am încălţăminte până am întâlnit un om ce nu avea picioare!

Proverb indian

ProFides- As da orice

Anturajul - II

Pentru a putea face faţă presiunii anturajului, tinerii au nevoie de o relaţie bună cu părinţii lor, de o comunicare deschisă, adecvată cu ei. Ei trebuie să îşi formeze propriile principii de viaţă şi să caute persoane din biserică, în special care au valori asemănătoare, persoane care să-i ajute să-şi menţină principiile, să-i ajute să-şi construiască o imagine de sine bună, pozitivă.

Bill Sanders sugerează faptul că presiunea negativă a grupului de prieteni, presupune alegerea modului în care te vei purta, vei ajunge şi vei fi tratat de acest grup sau de un altul. Deci repet, presiunea negativă a grupului de prieteni, presupune alegerea modului în care te vei purta, vei ajunge şi vei fi tratat de acest grup sau de un altul. Josh MacDowell şi Bob Hostetler spun că presiunea grupului promite acceptare şi aprobare, dar este o promisiune goală.

Cum pot scăpa de această presiune a anturajului? Concentrându-mi atenţia şi dorinţa de acceptare spre Dumnezeu, căutând la El împlinirea, acceptarea, dragostea. Biblia ne spune, în Romani 12, „să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem prin înoirea minţii noasre, ca să deosebim bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Şi în engleză acelaşi verset spune: „Nu imitaţi purtarea şi obiceiurile aceste lumi, ci fiţi oameni noi şi deosebiţi, proaspeţi în tot ce faceţi şi gândiţi. Atunci chiar experienţa voastră vă va arăta în ce fel căile Lui vă pot aduce adevărata împlinire”.

Toţi suntem influenţaţi de anturajul în care ne găsim. Dacă se întâmplă ca la serviciu să nu ai un anturaj bun, încearcă să compensezi aceasta petrecând mai mult timp cu prietenii tăi creştini. Pentru că eşti influenţat, de exemplu, în ce priveşte felul de vorbire. Dacă persoanele din jurul tău vorbesc tot timpul aluziv, fac glume proaste, sunt ironice, la un moment dat te vei surpinde şi pe tine cu un asemenea limbaj. De aceea avem nevoie să ne petrecem timpul şi cu persoane creştine, avem nevoie de părtăşia lor. Evrei 10:24, 25 spune: „Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune…” şi aceasta pentru că avem nevoie de oameni care să ne îndemne la ceva bun, să fim mai plini de dragoste.

Acum poate ne întrebăm: ce fac, nu mai vorbesc cu persoanele imorale, cu colegii de clasă?

Ne uităm la Domnul Isus care a ştiut cum să se poarte cu oamenii. El a iubit şi a petrecut timp cu vameşii, păcătoşii, femeile stricate şi toate acestea pentru a le arăta că Dumnezeu îi iubeşte, a le vesti Evanghelia. Nu trebuie să ne izolăm de aceşti oameni, şi poate, să ne fie ruşine că cineva ne vede vorbind cu un om care are o „reputaţie proastă”, ideea este să nu ne însoţim cu ei, să avem grijă ce prieteni ne facem, de la cine cerem sfaturi.

Dumnezeu să ne dea înţelepciunea necesară pentru a şti cum să ne purtăm cu oamenii, cu cine să ne însoţim, ce relaţii să dezvoltăm, ce anturaj să frecventăm, cum să investim în anturajul nostru!

© Ligia

Anturajul - I

Una dintre sferele cele mai importante din viaţa noastră şi care ne influenţează felul nostru de trai este anturajul. Acesta ne poate ajuta să trăim viaţa la standarde înalte sau joase, să adoptăm comportamente extreme, să renunţăm la unele valori personale pentru a fi acceptaţi de el.

Anturajul este reprezentat de mediul social al unei persoane, după cum spune dicţionarul explicativ al limbii române. De cele mai multe ori oamenii, iau decizii în funcţie de prietenii pe care îi au: nu ascult muzica "aia" pentru că prietenii mei nu o ascultă, nu-mi fac o anumită coafură sau nu port un anumit gen de haine pentru că o să fiu judecat de ei şi tot aşa.

Anturajul este format din persoanele cu care mă întovărăşesc, cu care petrec mult din timpul meu, şi poate fi unul bun sau rău.

Putem privi în Biblie cum viaţa unor oameni a fost afectată de anturajul pe care l-au avut. Îmi vine în minte exemplul nepotului Împăratului David, Roboam, care însoţindu-se cu tineri fără căpătâi a nesocotit sfatul bătrânilor care au fost împrejurul tatălui său Solomon, si a ascultat de tinerii de vârsta sa. Astfel a dezbinat împărăţia, după cum avem relatat în I Împăraţi capitolul 12. şi a făcut de ruşine casa tatălui său. Solomon ne spune aceasta în Proverbe 28: 7..cel ce umblă cu cei desfrânaţi face ruşine tatălui său.

Anturajul poate ajuta o persoană să fie mai sensibilă la nevoile altora, să îşi dorească să participe la studiul biblic, la orele de tineret din biserică sau să încerce drogurile, relaţiile sexuale premaritale, şi alte lucruri care contravin principiilor biblice.

Deci influenţa anturajului poate fi pozitivă sau negativă, iar cea negativă îi îngrijorează în special pe părinţi, lideri de tineret. Cei mai expuşi presiunii anturajului sunt adolescenţii, şi apoi tinerii şi celelalte generaţii.

Pentru adolescenţi anturajul este foarte important, adolescenţa fiind perioada în care aceştia nu-şi mai doresc să petreacă timp cu părinţii, ci cu tinerii de vârstă lor. Timpul petrecut cu părinţii se înjumătăţeşte, anturajul şi acceptarea având un rol foarte important în această perioadă.

Va urma....

©Ligia

O maximă

Ce părere aveţi despre următoarea maximă:

„Biserica este ceva asemănător cu arca lui Noe. Dacă n-ar fi furtună afară, n-ai putea rezista mirosului dinăuntru.”

Anonim

ascuns în Tine

m-am hotărât să ies din ungherele pline de frământări ale minţii mele

ca să-mi plimb gândurile printre florile de câmp ce încarcă privirea de frumuseţe

să-mi aştern necuprinsele-mi îngenunchieri printre parfumul florilor albastre

şi să le las pecetluite de potecile curcubelate ale pădurii fermecate.

mi-am adunat genunchii la pieptu-năbuşit de dorul clinchetului cristalin

şi-am aşteptat şuvoaiele să treacă în ropote prelungi, tremurătoare, ca de tunet

ca să privesc apoi un curcubeu de şoapte, prin care să-mi vorbeşti în noapte

că eşti cu mine, Doamne, şi-atunci când cerul s-a-nnoptat m-ascunzi în Tine.

© Ligia

din cele citite...

Când Dumnezeul tău e mare, atunci orice ar părea o problemă devine o ocazie. Când Dumnezeul tau e mic, orice problemă devine un obstacol.

din Ucenicii se fac, nu se nasc - Walter Henrichsen

Fă-ţi timp!

În trecerea grabita prin lume, catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzând,
Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricând!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lânga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adâncimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stând singur, sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrâni,
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru câini
În trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa înveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!
Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plângi –
Comoara risipita a vietii n-o mai strângi!

VINOVĂŢIA - partea II

Efectele vinovăţiei:

- Vinovăţia telologică, fără răscumpărarea dată de Dumnezeu prin Hristos, are ca efect judecata şi moartea veşnică

- Vinovăţia legală are drept urmare acuzarea şi pedepsirea

- Vinovăţia subiectivă, psihologică duce la autocondamnare, răzvrătire.

Bruce Narramore spune că primele 5 reacţii ale vinovăţiei sunt: condamnarea, răzvrătirea, negarea şi justificarea, mărturisirea, pocăinţa autentică.

Autocondamnarea se referă la faptul că unele persoane se autopedepsesc, îşi plâng de milă, refuză complimentele, sunt incapabile să spună „nu” cerinţelor altora, nu ştiu să se relaxeze. Poate exista în cazul altor persoane o mânie înăbuşită care provoacă depresie, gânduri suicidare.

Răzvrătirea este prezentă în cazul unor sentimente de vinovăţie, şi mai ales răzvrătirea faţă de figura autorităţii care susţine setimentul maxim de vinovăţie. Unele persoane se răzvrătesc pe faţă, altele se împotrivesc pasiv, după cum spune Narramore.

Negarea şi justificarea este o formă de a face faţă vinovăţiei. Persoanele neagă responsabilitatea unor greşeli pe care le fac şi tot timpul găsesc motive să se justifice. Această este o reacţie care va adânci problemele persoanei şi în nici un caz nu le va rezolva.

Mărturisirea este al patrulea răspuns tipic la vinovăţie, şi se referă la a recunoaşte greşeala. Vinovăţia afectează relaţia cu Dumnezeu, imaginea de sine a persoanei şi este nevoie de mărturisire pentru eliberare. Dar este importantă nu doar recunoaşterea faptului că a greşit, ci să încerce să nu mai repete acea greşeală.

Pocăinţa şi iertarea în cazul vinovăţiei sunt foarte importante. Găseşti iertare dacă eşti sincer, îţi pare rău cu adevărat.

Creştinii fac mai greu faţă vinovăţiei decât cei necreştini, şi în special cei mai legalişti. Copiii au tendinţa de a se învinovăţi pentru toate relele ce se întâmplă în jurul lor, în special în ce priveşte mediul apropiat afectiv, cum este familia.

Narramore şi Counts vorbesc diferit despre vinovăţia psihologică şi întristarea constructivă, despre care vorbeşte Biblia. Vinovăţia psihologică are în prim plan persoana, accentul fiind pus pe faptele rele din trecut, motivaţia schimbării fiind centrată pe a modifica starea, sentimentul de vinovăţie, a nu se mai simţi rău. Referitor la atitudinea faţă de semeni, e încărcată de mânie şi frustrare, şi are ca rezultat schimbarea exterioară, o stagnare datorată efectului paralizant la vinovăţiei şi de fapt o răzvrătire continuă. Pe când întristarea constructivă, are în prim plan pe Dumnezeu şi pe semeni, se concentrează pe faptele rele cu care i-am afectat pe ceilalţi, dar şi pe faptele bune pe care le vom face în viitor, dorinţa schimbării este axată pe ajutorarea semenilor, sentimentul de iubire, a face ceea ce doreşte Dumnezeu, iar atitudinea faţă de semeni este bazată pe iubire şi respect, preocupare faţă de ceilalţi. Rezultatul întristării construtive este părerea de rău însoţită de schimbarea bazată pe o atitudine de dragoste şi respect reciproc. Despre această întristare vorbeşte şi apostolul Pavel.

Acesta-I Dumnezeul!

VINOVĂŢIA - partea I

Vinovăţia este conştiinţa dureroasă de a greşi, consecutivă sau nu unui act de considerat reprobabil; postulată şi sub formă inconştientă pentru a explica diverse conduite obsesionale, delincvente sau de eşec, cât şi unele rezistenţe la vindecare, după cum o defineşte dictionarul de psihologie Larrousse.

Dr.Keith G.Olson, spune: „Vinovăţia este un fapt al existenţei umane de care nu poţi scăpa. Un fapt foarte dureros şi distructiv, care joacă un rol semnificativ în multe din tulburările noastre psihologice, emoţionale şi fizice. Psihologul creştin Hyder a descris sentimentul complex al vinovăţiei astfel: În parte, ea reprezintă conştiinţa neplăcută a faptului că s-a comis ceva rău. Pe de altă parte, ea este frica de pedeapsă. Vinovăţia înseamnă ruşine, regret, remuşcare. Ea este resentiment şi ostilitate faţă de figura a cărei autoritate a fost încălcată prin înfăptuirea răului. Este sentimentul lipsei de valoare sau senzaţia de inferioritate. Vinovăţia duce la alienare, nu numai faţă de ceilalţi, ci şi faţă de sine, din cauza discrepanţei dintre ce este cineva în realitate şi ce-şi doreşte să fie. Rezultatul este singurătatea şi izolarea. Vinovăţia este prin urmare pe jumătate depresie, pe jumătate anxietate.”

Pot fi identificate două tipuri de vinovăţie: obiectivă şi subiectivă.

Vinovăţia obiectivă se referă la situaţia în care legea a fost încălcată şi cel care a călcat-o este vinovat, indiferent dacă se simte sau nu vinovat, iar vinovăţia subiectivă se referă la sentimentul lăuntric de remuşcare, autocondamnare provenite din acţiunile noastre sau o stare psihică precară.

Vinovăţia obiectivă este şi ea împărţită în:

- vinovăţie juridică: referitor la violarea unor legi sociale juridice, ca de exemplu furtul

- vinovăţie teologică: încălcarea legii lui Dumnezeu, încălcarea standardelor Bibliei

- vinovăţie personală: încălcarea standardelor proprii, mustrările conştiinţei

- vinovăţie socială: încălcarea regugilor nescrise din societate, ca de exemplu bârfa.

Totuşi, se poate să încălcăm şi să ne facem vinovaţi de toate aceste tipuri de vinovăţie, şi totuşi să nu se simţim vinovaţi.

În schimb, vinovăţia subiectivă constă în sentimente de regret, remuşcare, ruşine, autocondamnare. Aceste sentimente de vinovăţie pot fi potrivite sau nepotrivite. Vinovăţia corectă este cea în care standardele morale, biblice au fost încălcate şi persoana se simte vinovată pentru aceasta.

Vinovăţia

Vă aştept la o emisiune cu tema VINOVĂŢIA, Miercuri, 10 martie 2010, ora 18:00, şi în reluare Joi, 11 martie, ora 22:00, doar pe www.radioarmonia.ro, în cadrul emisiunii Dinamica Relaţiilor.

Acesta-I Dumnezeul!

Citesc Scriptura şi ea mereu vorbeşte
De Cel ce din vecie rămâne neschimbat;
Iubirea, frumuseţea, puterea-I străluceşte
De-asupra slavei lumii cu al ei împărat.

Domnul este Acela ce înspre noi priveşte
Mărirea Lui, ea umple tot cerul înstelat
Pământul e acela ce slava-I oglindeşte
Puterea Lui cea mare mă lasă fermecat.

Lumina soarelui e pală pe lâng-a Sa lucire
Înmănunchiate raze pornesc din mâna Sa
Şade pe tron de fildeş ce n-are-asemuire
El, Dumnezeul slavei, în măreţia Sa.

Mări, munţi, oceane, râuri tresar l-a Sa privire
Cu ochiul Lui măsoară pământu-n lung şi-n lat
Încremene tot cerul şi munţii cu uimire,
Mânia când şi-o cerne l-al lumilor păcat.

Strigă în cer arhangheli uimiţi de-a Sa mărire
Serafimi, heruvimi slăvesc sfinţenia Sa
Se zguduie pământul dreptatea când Şi-o cere
Nemărginită, tare e stăpânirea Sa.

Acesta-i Dumnezeul cel veşnic, plin de milă
Ce-n dragostea Sa sfântă chiar Fiul Şi-a jertfit!
Acesta-i Dumnezeul!... Şi-n Faţa Sa, umilă,
Inima mea se-nchină pentru tot ce-a găsit!

Ligia

Avortul

În ziua de astăzi avortul reprezintă de prea multe ori o soluţie rapidă, iresponsabilă, de a scăpa de o sarcină nedorită, neaşteptată. Este îngrijorătoare cifra avorturilor din România, care se află pe locul al treilea în Europa în ce priveşte numărul de avorturi. În secolul XX, peste 273.000.000 de oameni au murit datorită avortului. 60% dintre toate sarcinile sunt avortate. Femeile de rând din fosta Uniune Sovietică au făcut între 3 şi 8 avorturi în viaţa lor. În România de după revoluţie 78% din sarcini sunt avortate.

Avorturile se fac 99% din motive sociale, şi doar 1 % din motive de incest, viol.

Ceea ce este mai dureros este că noi suntem o ţară democratică, în care dreptul la viaţă zicem că este respectat, dar nu-i lăsăm pe copii care nu au puterea de a face ceva, să trăiască.

De ce avortul este păcat? În primul rând pentru că Dumnezeu spune Să nu ucizi. Apoi, din punct de vedere medical, se ştie că încă din prima săptămână de viaţă intrauterină, când mama încă nu ştie de existenţa copilului, acesta are stabilit codul genetic, culoare ochilor, a părului, genul, este stabilit până şi ce preferinţe va avea acesta în viaţă. În sătămâna a treia poate să-şi deschidă gura, în a patra, inima începe să-i bată, în săptămâna a cincea i se formează membrele, iar în următoare degetele. În săptămâna a 9 a părul începe să crească, iar în a 10 poate să deschisă ochişorii şi să vadă, şi aş putea da mult mai multe detalii asupra dezvoltării intrauterine. Dar cred că este suficient pentru a ne convinge că acest ţesut viu, cum este numit de unii, este de fapt un copilaş, căruia dacă-i da voie, va deveni un om în toate firea, capabil să facă lucruri măreţe. Ştiu părinţi care s-au răzgândit asupra unui avort în momentul în care şi-au văzut copilaşul pe ecranul ecografului.

Care sunt motivele care stau în spatele unui avort?

- o informare incorectă a persoanei asupra adevărului despre copilul pe care-l

poartă în pântece

- situaţia financiară

- îndemnul medicului

- îndemnul partenerului

- copilul nu este dorit şi alte zeci de motive care pot fi înşiruite şi folosite pentru a face ca hotârârea să pară a fi cea mai bună şi avantajoasă.

Ştiu persoane care au făcut 7-10 avorturi şi spun că ele se simt bine. De fapt, este cercetat faptul că, de obicei, apare un sindrom post avort, care afectează viaţa femeii care avortează, chiar dacă recunosc sau nu aceasta faţă de ele însele sau faţă de alte persoane.

Avortul are consecinţe fizice, psihice şi spirituale. Dintre consecinţele emoţionale: vinovăţie, negare, mânie, depresie, anxietate, tendinţe suicidale, mâhnire la aniversare copilului nenăscut, disfuncţii sexuale, perturbări de alimentaţie, abuz de substanţe.

Fizic vorbind, sângerări abundente, infecţie, avort incomplet (unele părţi din fetus rămân în uter şi duc la hemoragii şi infecţii), reacţii alergice la medicamente, ruperea colului uterin, rănirea mucoasei uterine,perforarea uterului, vătămărarea organelor interne, chiar moartea.

Spiritual, avortul pune un zid în legătura directă cu Dumnezeu. Pot exista percepţii greşite despre Dumnezeu. Vinovăţia ne face să ne uităm la Dumnezeu cu teamă şi că nu putem primi iertare.

Sindromul post avort, cum poate fi recunoscut? Sunt câţiva factori care ne ajută să-l recunoaştem, după cum ne sunt prezentaţi de Nancy Michels, în cartea Recuperarea emoţională a femeilor după avort:

- amintiri obsesive ale avortării copilului nenăscut, visele obsesive despre avort sentimentul de a trece din nou prin procedura avortului

- fuga de realitate, recunoscută de obicei printr-o implicare mai mică în lumea exterioară, cum ar fi interesul faţă de viaţa ei personală diminuat, un sentiment de detaşare faţă de ceilalţi, capacitate redusă de a simţi sau de a exprima sentimente, deprimare, creşterea ostilităţii în exprimare

- pot exista unele dintre simptomele următoare: agitaţie, reacţii exagerate la sperieturi, izbucniri explozive, dereglări ale somnului, alimentaţiei, vinovăţie, întreruperi de memorie sau slabă concentrare, evitarea activităţilor care-i amintesc de avort

- există reacţii imediate sau întârziate în urma avortului, şi în funcţie de apariţia acestor simptome putem identifica următoarele tipuri de sindrom post-avort: acut (când durează mai puţin de 6 luni, iar dintre simptomele specifice sunt comunicarea redusă, deprimarea, pierderea interesului pentru oameni sau evenimente importante pentru ea), cronic (mai mult de 6 luni, femeia este iritabilă, are reacţii impulsive şi are tot felul de amintiri neplăcute conştiente sau inconştiente), întârziat (apare după mai mult de 6 luni de la avort, de obicei după 7-8 ani de la avort). Când apare aşa târziu, negarea este mecanismul cel mai dezvoltat, există o pasivitate crescută şi o atitudine distrată faţă de problemele cotidiene.

Femeile au nevoie de recuperare, au nevoie de consiliere. De unde ştim de această nevoie? Sunt femei care după 16 avorturi doresc cu disperare să fie ascultate de cineva, se simt vinovate şi pline de remuşcări. Ele nu consideră că merită să mai trăiască o viaţă normală aşa cum merită „cei buni”, ci se autopedepsesc, se autoprogramează pentru o serie de eşecuri în cel puţin într-unul dintre domeniile în care altfel ar reuşi. Şi această reacţie apare adeseori la adolescentele care avortează.

Care sunt mecanismele de apărare pe care le dezvoltă femeile care avortează?

- raţionalizarea: care se referă la motivele pe care le invocă o femeie pentru a justifica avortul ca fiind ceva bun (copilul nu era dorit, nu am o situaţie financiară bună, nu am altă soluţie în situaţia de faţă). Aceste motive nu au o bază reală ci doar reprezintă o apărare împotriva unui tumult de sentimente care ar invada viaţa femeii şi cu care nu doreşte să aibă de a face.

- Refularea: alungarea sentimentelor negative din conştient, apare ca o ştergere din minte a evenimentului. Sentimentele mai pot apărea ocazional, dar sunt repede trimise în subconştient şi femeia nu-şi va permite să reflecteze asupra lor. Are tot timpul pregătite anumite remarci depsre avort în carul în care este prinsă într-o asemenea discuţie, pentru a putea face faţă şi a susţine dreptul femeii la avort.

- Reprimarea: femeia nu este nici conştientă de nici un sentiment negativ pe care-l poate avea cu privire la avort, şi aceasta o face să-şi reprime de fapt toate sentimentele. Aceste femei par că deţin controlul perfect asupra vieţilor lor.

- Compensarea: unele femei încearcă să rămână din nou însărcinate pentru a duce sarcina şi a înlocui cumva copilul pierdut, sarcina este folosită ca un substitut. Ea va avea tendinţa să fie excesiv de drăguţă şi iubitoare cu acest copil.

Toate aceste mecanisme sunt insuficiente şi dăunătoare unei vieţi fericite şi normale şi o implicare adecvată în relaţii şi activităţi. Pot ţine pentru o vreme, dar apoi problemele se agravează. De aceea este bine să fie recunoscute şi rezolvate cu ajutorul unor specialişti. Sunt centre specializate pe consilierea post-avort, după cum ştiţi din emisiunea trecută, aici în Iaşi, există Asociaţia Primul Pas, care oferă o consiliere de calitate femeilor şi familiilor care au trecut prin acest proces traumatic.

Prin distrugerea unei vieţi nenăscute, părinţii trăiesc un sentiment de amputare, ceva le lipseşte, dup ă cum spune

Ce poţi face pentru a fi vindecată?

Trebuie să recunoşti că avortul, indiferent că a fost o alegere sau poate o necesitate din punct de vedere medical, reprezintă pierderea unui copil, o experienţă a morţii şi trebuie scoasă la iveală ca atare şi jelită.

Este important să dai un nume copilului, sau copiilor nenăscuţi, pentru a fi palpabilă într-un fel durerea ta. Mai ales pentru că copiilor avortaţi nu li se face un serviciu funerar, el deseori nu poate fi jelit şi astfel mama rămâne rece şi fără capacitatea de a-şi exprima sentimentele pe care le trăieşte într-un special creat pentru aceasta.

Este importantă rezolvarea mâniei, a neiertării de sine, a neiertării partenerului, a vinovăţiei. Iertarea lui Dumnezeu se răsfrânde şi asupra acestui păcat, important e să recunoşti că ai greşit, să-ţi pară rău şi să-i ceri iertare. El îţi poate rezolva sentimentele de vinovăţie, mânie, teamă şi tot acest amalgam care te trage în jos, care te fce rece şi distantă faţă de a ami simţi ceva, sau dimpotrivă, prea sensibilă, iritabilă şi explozivă.

Până nu îţi rezolvi trecutul, nu ai cum să ai o relaţie satisfăcătoare cu tine însuţi, cu partenerul tău, cu Dumnezeu. Discută cu cineva de încredre despre aceasta sau mergi la un centru de consiliere. Nu e o ruşine să ceri ajutorul. De fapt, a recunoaşte că ai nevoie de ajutor este o dovadă de tărie a caracterului tău şi nu o slăbiciune.

Sunt foarte multe de spus în ceea ce priveşte vindecare post avort, însă ştiu că doar o simplă informare nu ajută foarte mult, ai nevoie să vorbeşti cu cineva despre aceasta. Domnul să te ajute să iei o hotărâre înţeleaptă în această privinţă.

Ligia

Nemeritat

În cartea Osea cap.14:4, scrie: Le voi vindeca vătămarea produsă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!

M-am gândit la versetul acesta, cât e de minunat! Ne arată cum este Dumnezeul nostru. El vindecă rănile produse de neascultare, făcute de mine însămi. Nu e dator să o facă. Eu mi-am făcut-o cu mâinile mele...e lucru manual... Dar El mă vindecă, îşi abate mânia, mă curăţeşte... Cine se poate compara cu Dumnezeul meu? Mă iubeşte atât de mult încât doreşte să mă ridice, să mă vindece, se îndură de mine, chiar dacă nu merit!
Mi-L pot închipui pe Dumnezeu, apropiindu-se de mine, uitându-se atent la ce are de făcut cu rana mea, punând mână cu fineţe şi fiind atât de atent la tot ce face pentru a mă vindeca mai repede. Şi câte răni produce păcatul..... Şi vă las pe voi să vă imaginaţi un exemplu dintre un părinte plin de dragoste şi copilul său neascultător adeseori..cum se poartă cu acesta, cum atunci când suferă părintele este alături de el şi îl ajută, chiar dacă nu merită.
Cum pot reacţiona la o asemenea dragoste? La un asemenea tratament? La o asemenea purtare de grijă? Oare nu cu recunoştinţă, cu o atitudine plină de reverenţă faţă de Acest Dumnezeu? O, câtă dragoste de la Cel ce este Dragostea!!!!

Ligia

La multi ani, Roxana!.....un alt tort

Va place tortul de ciocolata?

Dar oare e bun? Sigur, ca e facut cu manuta mea :D

NU E NICI UN ALT DUMNEZEU CARE SĂ POATĂ IZBĂVI CA EL

În cartea Daniel, în capitolul 3 este prezentată o experienţă măreaţă a 3 tineri evrei care se aflau în acel moment în Babilon sub conducerea lui Nebucadneţar.

O încercare grea pentru Şadrac, Meşac şi Abed-Nego: să-şi piardă viaţa pentru Dumnezeu sau să se închine înaintea chipului de aur, cum poruncise împăratul? Se pare că pentru ei nu a fost o alegere dificilă – ştiau bine răspunsul, de aceea nu văd nici o ezitare în răspunsul lor (v.17, 18: Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!" )

Ce rezultă? Împăratul se mânie şi sunt aruncaţi în cuptorul de foc încins de 7 ori mai tare, însă Dumnezeu le trimite îngerul, focul nu-i atinge pe ei, doar le arde legăturile, sunt chemaţi de împărat să iasă afară şi când colo nici măcar nu miros a fum. Şi împăratul exclamă: Binecuvântat să fie Dumnezeul în care s-au încrezut cei 3 slujitori, NU E NICI UN ALT DUMNEZEU CARE SĂ POATĂ IZBĂVI CA EL.

O, ce mărturie!! Un împărat păgân recunoaşte măreţia singurului Dumnezeu adevărat datorită slujitorilor Săi.

Intrebarea este cum mă închin eu înaintea lui Dumnezeu ? Este EL alegerea mea la fiecare pas, iar în încercările care vin mi se pare de la sine înţeles să stau lângă El, să-I proclam suveranitatea, să-l aleg pe El, indiferent de consecinţele fizice? In cazul celor trei tineri, Biblia ne spune că doar ei au fost văzuţi neplecându-şi genunchiul în faţa statuii. Eu ce fac? Sunt gata să stau drept şi oamenii să-L vadă pe Dumnezeul cel Adevărat prin tot ceea ce fac, prin alegerile mele?

Vă doresc o săptămână plină de alegeri după voia lui Dumnezeu şi să fiţi martori veşnic încrezători în singurul Dumnezeu!

©Ligia

respingere vs acceptare

Respingerea o putem simţi încă din pântecele mamei. Cum este posibil aşa ceva? Ce este respingerea? De câte feluri este respingerea? Care sunt efectele respingerii din mediul familial? Care sunt consecinţele respingerii asupra persoanei respinse? Care este antidotul respingerii? Sunt câteva dintre întrebările care încearcă să-şi găsească răspuns în emisiunea Dinamica Relaţiilor, din data de Miercurii, 3 februarie, de la ora 18:30 şi Joi de la ora 22:00, în reluare , numai la Radio Armonia.

Pentru a asculta Radio Armonia, click aici

maxime celebre

“Când un om pune limite în ceea ce va face, atunci a pus o limită şi în ceea ce poate face.”

Charles Schwab

„Viaţa e ca o bicicletă cu zece viteze. Mulţi dintre noi avem viteze pe care nu le folosim niciodată.” Charles Schulz

„Când vei descoperi că ţi-ai trăit viaţa pe jumătate, cealaltă jumătate te va bântui până când vei face ceva în privinţa ei.” Phillips Brooks

„Există numai o cauză pentru eşecul uman, şi aceasta este lipsa de încredere a omului în el.”

William James

„Oamenii de succes au încredere în ei, mai ales când cei din jurul lor nu au.”

Kerry Randall

„Lucrul în care crezi se va întâmpla întotdeauna şi încrederea într-un lucru duce la îndeplinirea lui.” Frank Lloyd Wright

„Singura limită în realizările noastre de mâine sunt dubiile de astăzi.”

Delano Roosevelt

rugăciunea unui copil...

Cât de important este să dai atenţie unui copil? Ne putem da seama din următoare rugăciune a unui copil:

“Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează… Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine… Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar plăcea să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

Prietenia...cu David şi Ionatan

Când mă gândesc la prietenie, nu se poate să nu-mi vină în minte modelul de prietenie dintre Ionatan şi David, descris pe paginile Sfintei Scripturi în cartea 1 Samuel.

1 Samuel 18: 1,3, 4 David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el. Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui.

Cap. 20:17, 41 Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui..... Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând.

Cap. 23:16 -18 Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu, şi i-a zis: "Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta."Au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.

Observăm din aceste texte, câteva principii de bază ale unei prietenii. Observăm la Ionatan că l-a iubit pe David ca pe sufletul lui. Aşa ar trebui să ne iubim şi noi prietenii noştri, ca pe noi înşine, să nu punem dorinţele noastre mai presus de ale lui.

Vedem la Ionatan că a întărit legământul lui cu David dăruindu-i mantaua, hainele, sabia, arcul şi încingătoarea lui. L-a costat ceva şi şi-a arătat respectul faţă de el. Şi nu doar că a făcut legământ o singură dată, dar l-a reînnoit când a fost nevoie, după cum spune în cap. 23:18: au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului.

David a fost mereu încurajat de Ionatan în momentele în care fugea de Saul. Acesta a fost transparent faţă de David şi i-a făcut cunoscut planul tatălui său. Chiar dacă avea să-l coste încrederea tatălui său, totuşi el a preferat să fie integru, şi recunoaştea faptul că nu el va fi moştenitorul tronului, ci David. Aceasta nu l-a făcut să devină invidios şi să se unească cu Saul în planurile lui rele împotriva lui David. Dimpotrivă el l-a iubit pe David.

Ceea ce mi se pare cel mai important în această prietenie, este că Ionatan i-a întărit încrederea în Dumnezeu, şi doresc să repet versetele care spun acest lucru: 1 Samuel 23:16 -17 Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu, şi i-a zis: "Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta."

Ce putem desprinde de aici? Într-o prietenie este nevoie de:

- încredere

- dragoste

- sinceritate,

- deschidere/vulnerabilitate

- credincioşie

- încurajare

- integritate

- compasiune

- înnoirea legământului de prietenie

Cum pot vedea dacă o prietenie este bună pentru mine? Dacă Dumnezeu este de acord cu ea? Cel mai important este să îţi evaluezi puţin viaţa spirituală de când te-ai împrietenit cu acea persoană şi dacă nu ai crescut spiritual, ar fi timpul să îţi pui nişte semne mari de întrebare în legătură cu acea prietenie.

Ligia