Epoca relaţiilor virtuale... (partea 1)

Cuvântul virtual este definit de Dicţionarul limbii române ca „există ca posibilitate, fără a se produce în fapt”. Însăşi definiţia în sine ne duce cu gândul la superficialitate.

De ce relaţii virtuale? Este mai uşor să întreţii o relaţie pe internet, nu există o aşa mare responsabilitate, este mai uşor să o întrerupi când nu mai ai chef (nu trebuie să te întâlneşti cu persoana faţă în faţă, ci doar printr-un simplu email). Nu ştii şi îţi este greu să te integrezi în grupul de persoane de la biserică, şcoală? Atunci un refugiu se găseşte în relaţiile virtuale. Aceasta până la proba contrarie.

Care sunt riscurile unei relaţii virtuale?

- înlocuirea părtăşiei din biserică

- preferinţa pentru superficialitate

- cunoşti oamenii doar aşa cum doresc ei să se facă cunoscuţi, nu aşa cum sunt - rişti să fii înşelat

- a te îndrăgosti de imaginea pe care ţi-ai format despre o persoană

- pierzi ce este mai important într-o conversaţie, limbajul non-verbal şi chiar cel paraverbal.

- înveţi să fii iresponsabil şi ţi se poate părea distractiv

- există posibilitatea ca să vorbeşti cu un pedofil sau cu oameni implicaţi în traficul de fiinţe umane

- devii dependent de internet, şi te desprinzi de relaţiile reale cu cei din jurul tău.

- a fi deschis faţă de persoanele cu care vorbeşti doar pe internet, nu-ţi garantează deschiderea faţă de ele când eşti faţă în faţă. Eşti obişnuit să tastezi, nu să vorbeşti.

Mă întreb cum anume putem fi plăcuţi lui Dumnezeu atunci când ceea ce ne interesează pe noi este să ne lărgim sfera prieteniilor de orice fel, să cunoaştem multe persoane şi de fapt să nu reuşim să avem relaţiile profunde după care tânjim. Cele mai multe persoane pe care le cunosc şi preferă relaţiile virtule o fac pentru că nu doresc o implicare responsabilă, şi care să ducă la căsătorie, doar flirt. Şi din punct de vedere creştin, flirtul este păcat. Te joci cu sentimentele unei persoane, îţi pierzi vremea doar pentru a avea cu cine vorbi, şi doar ca să te lauzi cu cuceririle tale, fără intenţia de a te căsători cu acea persoană. Ca să-i spunem pe faţă, acesta este egoism.

Atunci când tu te îndrăgosteşti de o persoană fără ca să o cunoşti în realitate, ci doar virtual, care este prognosticul pentru ca acea relaţie să meargă bine? Este uşor să te îndrăgosteşti de imaginea unei persoane, şi atunci când te întâlneşti cu ea, o vezi ca pe cea mai perfectă fiinţă, fără a înţelege că atunci când eşti îndrăgostit nu mai vezi decât ce este bun şi frumos la ea. Spre exemplu, eşti îndrăgostit de o persoană cu care ai comunicat ceva timp pe messenger, din când în când aţi putut să vă vedeţi prin webcam, poate chiar v-aţi auzit şi vocea. Ai văzut multe poze cu acea persoană, te-ai îndrăgostit de frumuseţea lor. Dar, o cunoşti în realitate cum arată când râde, când plânge? Ai văzut-o efectiv cum reacţionează când este nervoasă? Ştii care-i sunt obiceiurile culinare? Ştii cum se poartă cu cei apropiaţi ei? Ştii felul în care se implică efectiv în biserică? Îi cunoşti obiceiurile? Îţi place cum relaţionează cu oamenii din biserică? Ştie să ierte? Şi multe alte întrebări pe care le-aş putea înşirui. Să zicem că a acceptat să vă căsătoriţi, şi nu după mult timp, „îndrăgosteala” trece, şi te trezeşti că de fapt persoana nu e aşa cum ţi-ai imaginat-o. Te-ai îndrăgostit de imaginea pe care ţi-ai format-o tu despre ea! Este trist să ţi se întâmple asta.

©Ligia