Citesc Scriptura şi ea mereu vorbeşte De Cel ce din vecie rămâne neschimbat; Iubirea, frumuseţea, puterea-I străluceşte De-asupra slavei lumii cu al ei împărat.
Domnul este Acela ce înspre noi priveşte Mărirea Lui, ea umple tot cerul înstelat Pământul e acela ce slava-I oglindeşte Puterea Lui cea mare mă lasă fermecat.
Lumina soarelui e pală pe lâng-a Sa lucire Înmănunchiate raze pornesc din mâna Sa Şade pe tron de fildeş ce n-are-asemuire El, Dumnezeul slavei, în măreţia Sa.
Mări, munţi, oceane, râuri tresar l-a Sa privire Cu ochiul Lui măsoară pământu-n lung şi-n lat Încremene tot cerul şi munţii cu uimire, Mânia când şi-o cerne l-al lumilor păcat.
Strigă în cer arhangheli uimiţi de-a Sa mărire Serafimi, heruvimi slăvesc sfinţenia Sa Se zguduie pământul dreptatea când Şi-o cere Nemărginită, tare e stăpânirea Sa.
Acesta-i Dumnezeul cel veşnic, plin de milă Ce-n dragostea Sa sfântă chiar Fiul Şi-a jertfit! Acesta-i Dumnezeul!... Şi-n Faţa Sa, umilă, Inima mea se-nchină pentru tot ce-a găsit!
În ziua de astăzi avortul reprezintă de prea multe ori o soluţie rapidă, iresponsabilă, de a scăpa de o sarcină nedorită, neaşteptată. Este îngrijorătoare cifra avorturilor din România, care se află pe locul al treilea în Europa în ce priveşte numărul de avorturi. În secolul XX, peste 273.000.000 de oameni au murit datorită avortului. 60% dintre toate sarcinile sunt avortate. Femeile de rând din fosta Uniune Sovietică au făcut între 3 şi 8 avorturi în viaţa lor. În România de după revoluţie 78% din sarcini sunt avortate.
Avorturile se fac 99% din motive sociale, şi doar 1 % din motive de incest, viol.
Ceea ce este mai dureros este că noi suntem o ţară democratică, în care dreptul la viaţă zicem că este respectat, dar nu-i lăsăm pe copii care nu au puterea de a face ceva, să trăiască.
De ce avortul este păcat? În primul rând pentru că Dumnezeu spune Să nu ucizi. Apoi, din punct de vedere medical, se ştie că încă din prima săptămână de viaţă intrauterină, când mama încă nu ştie de existenţa copilului, acesta are stabilit codul genetic, culoare ochilor, a părului, genul, este stabilit până şi ce preferinţe va avea acesta în viaţă. În sătămâna a treia poate să-şi deschidă gura, îna patra, inima începe să-i bată, în săptămâna a cincea i se formează membrele, iar în următoare degetele. În săptămâna a 9 a părul începe să crească, iar în a 10 poate să deschisă ochişorii şi să vadă, şi aş putea da mult mai multe detalii asupra dezvoltării intrauterine. Dar cred că este suficient pentru a ne convinge că acest ţesut viu, cum este numit de unii, este de fapt un copilaş, căruia dacă-i da voie, va deveni un om în toate firea, capabil să facă lucruri măreţe. Ştiu părinţi care s-au răzgândit asupra unui avort în momentul în care şi-au văzut copilaşul pe ecranul ecografului.
Care sunt motivele care stau în spatele unui avort?
-o informare incorectă a persoanei asupra adevărului despre copilul pe care-l
poartă în pântece
-situaţia financiară
-îndemnul medicului
-îndemnul partenerului
-copilul nu este dorit şi alte zeci de motive care pot fi înşiruite şi folosite pentru a face ca hotârârea să pară a fi cea mai bună şi avantajoasă.
Ştiu persoane care au făcut 7-10 avorturi şi spun că ele se simt bine. De fapt, este cercetat faptul că, de obicei, apare un sindrom post avort, care afectează viaţa femeii care avortează, chiar dacă recunosc sau nu aceasta faţă de ele însele sau faţă de alte persoane.
Avortul are consecinţe fizice, psihice şi spirituale. Dintre consecinţele emoţionale: vinovăţie, negare, mânie, depresie, anxietate, tendinţe suicidale, mâhnire la aniversare copilului nenăscut, disfuncţii sexuale, perturbări de alimentaţie, abuz de substanţe.
Fizic vorbind, sângerări abundente, infecţie, avort incomplet (unele părţi din fetus rămân în uter şi duc la hemoragii şi infecţii), reacţii alergice la medicamente, ruperea colului uterin, rănirea mucoasei uterine,perforarea uterului, vătămărarea organelor interne, chiar moartea.
Spiritual, avortul pune un zid în legătura directă cu Dumnezeu. Pot exista percepţii greşite despre Dumnezeu. Vinovăţia ne face să ne uităm la Dumnezeu cu teamă şi că nu putem primi iertare.
Sindromul post avort, cum poate fi recunoscut? Sunt câţiva factori care ne ajută să-l recunoaştem, după cum ne sunt prezentaţi de Nancy Michels, în cartea Recuperarea emoţională a femeilor după avort:
-amintiri obsesive ale avortării copilului nenăscut, visele obsesive despre avort sentimentul de a trece din nou prin procedura avortului
-fuga de realitate, recunoscută de obicei printr-o implicare mai mică în lumea exterioară, cum ar fi interesul faţă de viaţa ei personală diminuat, un sentiment de detaşare faţă de ceilalţi, capacitate redusă de a simţi sau de a exprima sentimente, deprimare, creşterea ostilităţii în exprimare
-pot exista unele dintre simptomele următoare: agitaţie, reacţii exagerate la sperieturi, izbucniri explozive, dereglări ale somnului, alimentaţiei, vinovăţie, întreruperi de memorie sau slabă concentrare, evitarea activităţilor care-i amintesc de avort
-există reacţii imediate sau întârziate în urma avortului, şi în funcţie de apariţia acestor simptome putem identifica următoarele tipuri de sindrom post-avort: acut (când durează mai puţin de 6 luni, iar dintre simptomele specifice sunt comunicarea redusă, deprimarea, pierderea interesului pentru oameni sau evenimente importante pentru ea), cronic (mai mult de 6 luni, femeia este iritabilă, are reacţii impulsive şi are tot felul de amintiri neplăcute conştiente sau inconştiente), întârziat (apare după mai mult de 6 luni de la avort, de obicei după 7-8 ani de la avort). Când apare aşa târziu, negarea este mecanismul cel mai dezvoltat, există o pasivitate crescută şi o atitudine distrată faţă de problemele cotidiene.
Femeile au nevoie de recuperare, au nevoie de consiliere. De unde ştim de această nevoie? Sunt femei care după 16 avorturi doresc cu disperare să fie ascultate de cineva, se simt vinovate şi pline de remuşcări. Ele nu consideră că merită să mai trăiască o viaţă normală aşa cum merită „cei buni”, ci se autopedepsesc, se autoprogramează pentru o serie de eşecuri în cel puţin într-unul dintre domeniile în care altfel ar reuşi. Şi această reacţie apare adeseori la adolescentele care avortează.
Care sunt mecanismele de apărare pe care le dezvoltă femeile care avortează?
-raţionalizarea: care se referă la motivele pe care le invocă o femeie pentru a justifica avortul ca fiind ceva bun (copilul nu era dorit, nu am o situaţie financiară bună, nu am altă soluţie în situaţia de faţă). Aceste motive nu au o bază reală ci doar reprezintă o apărare împotriva unui tumult de sentimente care ar invada viaţa femeii şi cu care nu doreşte să aibă de a face.
-Refularea: alungarea sentimentelor negative din conştient, apare ca o ştergere din minte a evenimentului. Sentimentele mai pot apărea ocazional, dar sunt repede trimise în subconştient şi femeia nu-şi va permite să reflecteze asupra lor. Are tot timpul pregătite anumite remarci depsre avort în carul în care este prinsă într-o asemenea discuţie, pentru a putea face faţă şi a susţine dreptul femeii la avort.
-Reprimarea: femeia nu este nici conştientă de nici un sentiment negativ pe care-l poate avea cu privire la avort, şi aceasta o face să-şi reprime de fapt toate sentimentele. Aceste femei par că deţin controlul perfect asupra vieţilor lor.
-Compensarea: unele femei încearcă să rămână din nou însărcinate pentru a duce sarcina şi a înlocui cumva copilul pierdut, sarcina este folosită ca un substitut. Ea va avea tendinţa să fie excesiv de drăguţă şi iubitoare cu acest copil.
Toate aceste mecanisme sunt insuficiente şi dăunătoare unei vieţi fericite şi normale şi o implicare adecvată în relaţii şi activităţi. Pot ţine pentru o vreme, dar apoi problemele se agravează. De aceea este bine să fie recunoscute şi rezolvate cu ajutorul unor specialişti. Sunt centre specializate pe consilierea post-avort, după cum ştiţi din emisiunea trecută, aici în Iaşi, există Asociaţia Primul Pas, care oferă o consiliere de calitate femeilor şi familiilor care au trecut prin acest proces traumatic.
Prin distrugerea unei vieţi nenăscute, părinţii trăiesc un sentiment de amputare, ceva le lipseşte, dup ă cum spune
Ce poţi face pentru a fi vindecată?
Trebuie să recunoşti că avortul, indiferent că a fost o alegere sau poate o necesitate din punct de vedere medical, reprezintă pierderea unui copil, o experienţă a morţii şi trebuie scoasă la iveală ca atare şi jelită.
Este important să dai un nume copilului, sau copiilor nenăscuţi, pentru a fi palpabilă într-un fel durerea ta. Mai ales pentru că copiilor avortaţi nu li se face un serviciu funerar, el deseori nu poate fi jelit şi astfel mama rămâne rece şi fără capacitatea de a-şi exprima sentimentele pe care le trăieşte într-un special creat pentru aceasta.
Este importantă rezolvarea mâniei, a neiertării de sine, a neiertării partenerului, a vinovăţiei. Iertarea lui Dumnezeu se răsfrânde şi asupra acestui păcat, important e să recunoşti că ai greşit, să-ţi pară rău şi să-i ceri iertare. El îţi poate rezolva sentimentele de vinovăţie, mânie, teamă şi tot acest amalgam care te trage în jos, care te fce rece şi distantă faţă de a ami simţi ceva, sau dimpotrivă, prea sensibilă, iritabilă şi explozivă.
Până nu îţi rezolvi trecutul, nu ai cum să ai o relaţie satisfăcătoare cu tine însuţi, cu partenerul tău, cu Dumnezeu. Discută cu cineva de încredre despre aceasta sau mergi la un centru de consiliere. Nu e o ruşine să ceri ajutorul. De fapt, a recunoaşte că ai nevoie de ajutor este o dovadă de tărie a caracterului tău şi nu o slăbiciune.
Sunt foarte multe de spus în ceea ce priveşte vindecare post avort, însă ştiu că doar o simplă informare nu ajută foarte mult, ai nevoie să vorbeşti cu cineva despre aceasta. Domnul să te ajute să iei o hotărâre înţeleaptă în această privinţă.
În cartea Osea cap.14:4, scrie: Le voi vindeca vătămarea produsă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!
M-am gândit la versetul acesta, cât e de minunat! Ne arată cum este Dumnezeul nostru. El vindecă rănile produse de neascultare, făcute de mine însămi. Nu e dator să o facă. Eu mi-am făcut-o cu mâinile mele...e lucru manual... Dar El mă vindecă, îşi abate mânia, mă curăţeşte... Cine se poate compara cu Dumnezeul meu? Mă iubeşte atât de mult încât doreşte să mă ridice, să mă vindece, se îndură de mine, chiar dacă nu merit! Mi-L pot închipui pe Dumnezeu, apropiindu-se de mine, uitându-se atent la ce are de făcut cu rana mea, punând mână cu fineţe şi fiind atât de atent la tot ce face pentru a mă vindeca mai repede. Şi câte răni produce păcatul..... Şi vă las pe voi să vă imaginaţi un exemplu dintre un părinte plin de dragoste şi copilul său neascultător adeseori..cum se poartă cu acesta, cum atunci când suferă părintele este alături de el şi îl ajută, chiar dacă nu merită. Cum pot reacţiona la o asemenea dragoste? La un asemenea tratament? La o asemenea purtare de grijă? Oare nu cu recunoştinţă, cu o atitudine plină de reverenţă faţă de Acest Dumnezeu? O, câtă dragoste de la Cel ce este Dragostea!!!!
În cartea Daniel, în capitolul 3 este prezentată o experienţă măreaţă a 3 tineri evrei care se aflau în acel moment în Babilon sub conducerea lui Nebucadneţar.
O încercare grea pentru Şadrac, Meşac şi Abed-Nego: să-şi piardă viaţa pentru Dumnezeu sau să se închine înaintea chipului de aur, cum poruncise împăratul? Se pare că pentru ei nu a fost o alegere dificilă – ştiau bine răspunsul, de aceea nu văd nici o ezitare în răspunsul lor (v.17, 18: Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!" )
Ce rezultă? Împăratul se mânie şi sunt aruncaţi în cuptorul de foc încins de 7 ori mai tare, însă Dumnezeu le trimite îngerul, focul nu-i atinge pe ei, doar le arde legăturile, sunt chemaţi de împărat să iasă afară şi când colo nici măcar nu miros a fum. Şi împăratul exclamă: Binecuvântat să fie Dumnezeul în care s-au încrezut cei 3 slujitori, NU E NICI UN ALT DUMNEZEU CARE SĂ POATĂ IZBĂVI CA EL.
O, ce mărturie!! Un împărat păgân recunoaşte măreţia singurului Dumnezeu adevărat datorită slujitorilor Săi.
Intrebarea este cum mă închin eu înaintea lui Dumnezeu ? Este EL alegerea mea la fiecare pas, iar în încercările care vin mi se pare de la sine înţeles să stau lângă El, să-I proclam suveranitatea, să-l aleg pe El, indiferent de consecinţele fizice? In cazul celor trei tineri, Biblia ne spune că doar ei au fost văzuţi neplecându-şi genunchiul în faţa statuii. Eu ce fac? Sunt gata să stau drept şi oamenii să-L vadă pe Dumnezeul cel Adevărat prin tot ceea ce fac, prin alegerile mele?
Vă doresc o săptămână plină de alegeri după voia lui Dumnezeu şi să fiţi martori veşnic încrezători în singurul Dumnezeu!
Respingerea o putem simţi încă din pântecele mamei. Cum este posibil aşa ceva? Ce este respingerea? De câte feluri este respingerea? Care sunt efectele respingerii din mediul familial? Care sunt consecinţele respingerii asupra persoanei respinse? Care este antidotul respingerii? Sunt câteva dintre întrebările care încearcă să-şi găsească răspuns în emisiunea Dinamica Relaţiilor, din data de Miercurii, 3 februarie, de la ora 18:30 şi Joi de la ora 22:00, în reluare , numai la Radio Armonia.
