Urme

Merg prin deșert aruncând nisip din încălțămintea prăfuită

Urmele mele se disting un timp, apoi dispar în neantul nisipos

Vântul spulberă orice urmă de mine, mărturia că am fost

Oare așa e și viața, când încercăm din răsputeri să trasăm o urmă de noi?

Zbateri ciudate ne rețin atenția unduind mișcarea lină a vieții

Ciudatele eforturi de a ne construi un nume rezultă în dezamăgiri sporadice

Luptăm după trofee, renume, reputații

Prosexici la mistere ce ard ascunse-n noi

Deșartele dorințe nu ne-mplinesc oftarea

Chemările iubirii se-aud stinse de șoaptele năvalnice din noapte

Dar tot răzbat firave prin strigătul de patimi.

Dorința de iubire cercând o împlinire prin jalnicele fapte de societate

Va da deoparte neîmplinirea când mintea, inima va înțelege

Că toată truda, tot efortul va merita când ai în tine

Dorul de moștenirea sfântă, dorul de veșnicie

Când inima-i de cer legată și Dumnezeu e Tată.

Atunci urma lăsată de trecerea noastră va fi neștearsă

Căci dragostea nu poate trece fără de roade

Căci Însuși Cel ce scrie cu penița va consemna în Cartea Vieții

Umblarea, urma ta cu El.

© Ligia