Anturajul - II

Pentru a putea face faţă presiunii anturajului, tinerii au nevoie de o relaţie bună cu părinţii lor, de o comunicare deschisă, adecvată cu ei. Ei trebuie să îşi formeze propriile principii de viaţă şi să caute persoane din biserică, în special care au valori asemănătoare, persoane care să-i ajute să-şi menţină principiile, să-i ajute să-şi construiască o imagine de sine bună, pozitivă.

Bill Sanders sugerează faptul că presiunea negativă a grupului de prieteni, presupune alegerea modului în care te vei purta, vei ajunge şi vei fi tratat de acest grup sau de un altul. Deci repet, presiunea negativă a grupului de prieteni, presupune alegerea modului în care te vei purta, vei ajunge şi vei fi tratat de acest grup sau de un altul. Josh MacDowell şi Bob Hostetler spun că presiunea grupului promite acceptare şi aprobare, dar este o promisiune goală.

Cum pot scăpa de această presiune a anturajului? Concentrându-mi atenţia şi dorinţa de acceptare spre Dumnezeu, căutând la El împlinirea, acceptarea, dragostea. Biblia ne spune, în Romani 12, „să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem prin înoirea minţii noasre, ca să deosebim bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Şi în engleză acelaşi verset spune: „Nu imitaţi purtarea şi obiceiurile aceste lumi, ci fiţi oameni noi şi deosebiţi, proaspeţi în tot ce faceţi şi gândiţi. Atunci chiar experienţa voastră vă va arăta în ce fel căile Lui vă pot aduce adevărata împlinire”.

Toţi suntem influenţaţi de anturajul în care ne găsim. Dacă se întâmplă ca la serviciu să nu ai un anturaj bun, încearcă să compensezi aceasta petrecând mai mult timp cu prietenii tăi creştini. Pentru că eşti influenţat, de exemplu, în ce priveşte felul de vorbire. Dacă persoanele din jurul tău vorbesc tot timpul aluziv, fac glume proaste, sunt ironice, la un moment dat te vei surpinde şi pe tine cu un asemenea limbaj. De aceea avem nevoie să ne petrecem timpul şi cu persoane creştine, avem nevoie de părtăşia lor. Evrei 10:24, 25 spune: „Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune…” şi aceasta pentru că avem nevoie de oameni care să ne îndemne la ceva bun, să fim mai plini de dragoste.

Acum poate ne întrebăm: ce fac, nu mai vorbesc cu persoanele imorale, cu colegii de clasă?

Ne uităm la Domnul Isus care a ştiut cum să se poarte cu oamenii. El a iubit şi a petrecut timp cu vameşii, păcătoşii, femeile stricate şi toate acestea pentru a le arăta că Dumnezeu îi iubeşte, a le vesti Evanghelia. Nu trebuie să ne izolăm de aceşti oameni, şi poate, să ne fie ruşine că cineva ne vede vorbind cu un om care are o „reputaţie proastă”, ideea este să nu ne însoţim cu ei, să avem grijă ce prieteni ne facem, de la cine cerem sfaturi.

Dumnezeu să ne dea înţelepciunea necesară pentru a şti cum să ne purtăm cu oamenii, cu cine să ne însoţim, ce relaţii să dezvoltăm, ce anturaj să frecventăm, cum să investim în anturajul nostru!

© Ligia

Anturajul - I

Una dintre sferele cele mai importante din viaţa noastră şi care ne influenţează felul nostru de trai este anturajul. Acesta ne poate ajuta să trăim viaţa la standarde înalte sau joase, să adoptăm comportamente extreme, să renunţăm la unele valori personale pentru a fi acceptaţi de el.

Anturajul este reprezentat de mediul social al unei persoane, după cum spune dicţionarul explicativ al limbii române. De cele mai multe ori oamenii, iau decizii în funcţie de prietenii pe care îi au: nu ascult muzica "aia" pentru că prietenii mei nu o ascultă, nu-mi fac o anumită coafură sau nu port un anumit gen de haine pentru că o să fiu judecat de ei şi tot aşa.

Anturajul este format din persoanele cu care mă întovărăşesc, cu care petrec mult din timpul meu, şi poate fi unul bun sau rău.

Putem privi în Biblie cum viaţa unor oameni a fost afectată de anturajul pe care l-au avut. Îmi vine în minte exemplul nepotului Împăratului David, Roboam, care însoţindu-se cu tineri fără căpătâi a nesocotit sfatul bătrânilor care au fost împrejurul tatălui său Solomon, si a ascultat de tinerii de vârsta sa. Astfel a dezbinat împărăţia, după cum avem relatat în I Împăraţi capitolul 12. şi a făcut de ruşine casa tatălui său. Solomon ne spune aceasta în Proverbe 28: 7..cel ce umblă cu cei desfrânaţi face ruşine tatălui său.

Anturajul poate ajuta o persoană să fie mai sensibilă la nevoile altora, să îşi dorească să participe la studiul biblic, la orele de tineret din biserică sau să încerce drogurile, relaţiile sexuale premaritale, şi alte lucruri care contravin principiilor biblice.

Deci influenţa anturajului poate fi pozitivă sau negativă, iar cea negativă îi îngrijorează în special pe părinţi, lideri de tineret. Cei mai expuşi presiunii anturajului sunt adolescenţii, şi apoi tinerii şi celelalte generaţii.

Pentru adolescenţi anturajul este foarte important, adolescenţa fiind perioada în care aceştia nu-şi mai doresc să petreacă timp cu părinţii, ci cu tinerii de vârstă lor. Timpul petrecut cu părinţii se înjumătăţeşte, anturajul şi acceptarea având un rol foarte important în această perioadă.

Va urma....

©Ligia


O maximă

Ce părere aveţi despre următoarea maximă:

„Biserica este ceva asemănător cu arca lui Noe. Dacă n-ar fi furtună afară, n-ai putea rezista mirosului dinăuntru.”

Anonim

ascuns în Tine


m-am hotărât să ies din ungherele pline de frământări ale minţii mele

ca să-mi plimb gândurile printre florile de câmp ce încarcă privirea de frumuseţe

să-mi aştern necuprinsele-mi îngenunchieri printre parfumul florilor albastre

şi să le las pecetluite de potecile curcubelate ale pădurii fermecate.


mi-am adunat genunchii la pieptu-năbuşit de dorul clinchetului cristalin

şi-am aşteptat şuvoaiele să treacă în ropote prelungi, tremurătoare, ca de tunet

ca să privesc apoi un curcubeu de şoapte, prin care să-mi vorbeşti în noapte

că eşti cu mine, Doamne, şi-atunci când cerul s-a-nnoptat m-ascunzi în Tine.


© Ligia




din cele citite...


Când Dumnezeul tău e mare, atunci orice ar părea o problemă devine o ocazie. Când Dumnezeul tau e mic, orice problemă devine un obstacol.

din Ucenicii se fac, nu se nasc - Walter Henrichsen

Fă-ţi timp!


În trecerea grabita prin lume, catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzând,
Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricând!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lânga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adâncimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stând singur, sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrâni,
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru câini
În trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa înveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!
Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plângi –
Comoara risipita a vietii n-o mai strângi!

VINOVĂŢIA - partea II

Efectele vinovăţiei:

- Vinovăţia telologică, fără răscumpărarea dată de Dumnezeu prin Hristos, are ca efect judecata şi moartea veşnică

- Vinovăţia legală are drept urmare acuzarea şi pedepsirea

- Vinovăţia subiectivă, psihologică duce la autocondamnare, răzvrătire.

Bruce Narramore spune că primele 5 reacţii ale vinovăţiei sunt: condamnarea, răzvrătirea, negarea şi justificarea, mărturisirea, pocăinţa autentică.

Autocondamnarea se referă la faptul că unele persoane se autopedepsesc, îşi plâng de milă, refuză complimentele, sunt incapabile să spună „nu” cerinţelor altora, nu ştiu să se relaxeze. Poate exista în cazul altor persoane o mânie înăbuşită care provoacă depresie, gânduri suicidare.

Răzvrătirea este prezentă în cazul unor sentimente de vinovăţie, şi mai ales răzvrătirea faţă de figura autorităţii care susţine setimentul maxim de vinovăţie. Unele persoane se răzvrătesc pe faţă, altele se împotrivesc pasiv, după cum spune Narramore.

Negarea şi justificarea este o formă de a face faţă vinovăţiei. Persoanele neagă responsabilitatea unor greşeli pe care le fac şi tot timpul găsesc motive să se justifice. Această este o reacţie care va adânci problemele persoanei şi în nici un caz nu le va rezolva.

Mărturisirea este al patrulea răspuns tipic la vinovăţie, şi se referă la a recunoaşte greşeala. Vinovăţia afectează relaţia cu Dumnezeu, imaginea de sine a persoanei şi este nevoie de mărturisire pentru eliberare. Dar este importantă nu doar recunoaşterea faptului că a greşit, ci să încerce să nu mai repete acea greşeală.

Pocăinţa şi iertarea în cazul vinovăţiei sunt foarte importante. Găseşti iertare dacă eşti sincer, îţi pare rău cu adevărat.

Creştinii fac mai greu faţă vinovăţiei decât cei necreştini, şi în special cei mai legalişti. Copiii au tendinţa de a se învinovăţi pentru toate relele ce se întâmplă în jurul lor, în special în ce priveşte mediul apropiat afectiv, cum este familia.

Narramore şi Counts vorbesc diferit despre vinovăţia psihologică şi întristarea constructivă, despre care vorbeşte Biblia. Vinovăţia psihologică are în prim plan persoana, accentul fiind pus pe faptele rele din trecut, motivaţia schimbării fiind centrată pe a modifica starea, sentimentul de vinovăţie, a nu se mai simţi rău. Referitor la atitudinea faţă de semeni, e încărcată de mânie şi frustrare, şi are ca rezultat schimbarea exterioară, o stagnare datorată efectului paralizant la vinovăţiei şi de fapt o răzvrătire continuă. Pe când întristarea constructivă, are în prim plan pe Dumnezeu şi pe semeni, se concentrează pe faptele rele cu care i-am afectat pe ceilalţi, dar şi pe faptele bune pe care le vom face în viitor, dorinţa schimbării este axată pe ajutorarea semenilor, sentimentul de iubire, a face ceea ce doreşte Dumnezeu, iar atitudinea faţă de semeni este bazată pe iubire şi respect, preocupare faţă de ceilalţi. Rezultatul întristării construtive este părerea de rău însoţită de schimbarea bazată pe o atitudine de dragoste şi respect reciproc. Despre această întristare vorbeşte şi apostolul Pavel.