VINOVĂŢIA - partea II

Efectele vinovăţiei:

- Vinovăţia telologică, fără răscumpărarea dată de Dumnezeu prin Hristos, are ca efect judecata şi moartea veşnică

- Vinovăţia legală are drept urmare acuzarea şi pedepsirea

- Vinovăţia subiectivă, psihologică duce la autocondamnare, răzvrătire.

Bruce Narramore spune că primele 5 reacţii ale vinovăţiei sunt: condamnarea, răzvrătirea, negarea şi justificarea, mărturisirea, pocăinţa autentică.

Autocondamnarea se referă la faptul că unele persoane se autopedepsesc, îşi plâng de milă, refuză complimentele, sunt incapabile să spună „nu” cerinţelor altora, nu ştiu să se relaxeze. Poate exista în cazul altor persoane o mânie înăbuşită care provoacă depresie, gânduri suicidare.

Răzvrătirea este prezentă în cazul unor sentimente de vinovăţie, şi mai ales răzvrătirea faţă de figura autorităţii care susţine setimentul maxim de vinovăţie. Unele persoane se răzvrătesc pe faţă, altele se împotrivesc pasiv, după cum spune Narramore.

Negarea şi justificarea este o formă de a face faţă vinovăţiei. Persoanele neagă responsabilitatea unor greşeli pe care le fac şi tot timpul găsesc motive să se justifice. Această este o reacţie care va adânci problemele persoanei şi în nici un caz nu le va rezolva.

Mărturisirea este al patrulea răspuns tipic la vinovăţie, şi se referă la a recunoaşte greşeala. Vinovăţia afectează relaţia cu Dumnezeu, imaginea de sine a persoanei şi este nevoie de mărturisire pentru eliberare. Dar este importantă nu doar recunoaşterea faptului că a greşit, ci să încerce să nu mai repete acea greşeală.

Pocăinţa şi iertarea în cazul vinovăţiei sunt foarte importante. Găseşti iertare dacă eşti sincer, îţi pare rău cu adevărat.

Creştinii fac mai greu faţă vinovăţiei decât cei necreştini, şi în special cei mai legalişti. Copiii au tendinţa de a se învinovăţi pentru toate relele ce se întâmplă în jurul lor, în special în ce priveşte mediul apropiat afectiv, cum este familia.

Narramore şi Counts vorbesc diferit despre vinovăţia psihologică şi întristarea constructivă, despre care vorbeşte Biblia. Vinovăţia psihologică are în prim plan persoana, accentul fiind pus pe faptele rele din trecut, motivaţia schimbării fiind centrată pe a modifica starea, sentimentul de vinovăţie, a nu se mai simţi rău. Referitor la atitudinea faţă de semeni, e încărcată de mânie şi frustrare, şi are ca rezultat schimbarea exterioară, o stagnare datorată efectului paralizant la vinovăţiei şi de fapt o răzvrătire continuă. Pe când întristarea constructivă, are în prim plan pe Dumnezeu şi pe semeni, se concentrează pe faptele rele cu care i-am afectat pe ceilalţi, dar şi pe faptele bune pe care le vom face în viitor, dorinţa schimbării este axată pe ajutorarea semenilor, sentimentul de iubire, a face ceea ce doreşte Dumnezeu, iar atitudinea faţă de semeni este bazată pe iubire şi respect, preocupare faţă de ceilalţi. Rezultatul întristării construtive este părerea de rău însoţită de schimbarea bazată pe o atitudine de dragoste şi respect reciproc. Despre această întristare vorbeşte şi apostolul Pavel.