Se apropie din nou Crăciunul. Eram prin oraş astăzi şi mă uitam câtă agitaţie, câtă forfotă, oamenii şi-au scotocit buzunarele pentru a face cumpărăturile pentru a sărbători pe cinste.
Întrebarea mea este: se gândeşte cineva la semnificaţia adevărată a acestei sarbători, Crăciunul? Se pare că lumea îl serbează pe Moş Crăciun, bradul, cadourile şi uită esenţa, faptul că această sărbătoarea creştină este pentru a ne aminti şi sărbători NAŞTEREA MÂNTUITORULUI ISUS, Singurul Mântuitor al lumii. Nu are nici un farmec sărbătoarea fără El.
Căutam o felicitare care să aibă ceva specific cu naşterea lui Isus, ceva cu nişte păstori, cu staulul, steaua, magii, şi foarte greu am găsit ceva, opţiunile au fost puţine. Dacă aş fi căutat o felicitare cu Moş Crăciun, sau cu un glob, peisaj de iarnă aş fi pierdut mult timp până să mă decid care. Şi m-am întristat.
Cum pot sărbători naşterea cuiva fără ca să mă gândesc la acea persoană? Ca şi cum aş bea şampanie cu prietenii că este ziua unui alt prieten, în absenţa acestuia, fără a-l invita şi pe el la petrecere. E bizar să fie aşa. Totuşi în cazul sărbătoririi naşterii Domnului Isus, acest lucru se întâmplă, şi nu prea văd oameni deranjaţi de aceasta.
Am rămas restantă cu un articol despre iertare, aşa că în cele ce urmează voi atinge câteva aspecte despre acest subiect.
Iertarea, definită de Noul Dicţionar Internaţional Webster, înseamnă „să încetezi să mai ai vreun resentiment faţă de o altă persoană, în urma unei nedreptăţi pe care aceasta ţi-a provocat-o.”
Iertarea este ceea ce cere Dumnezeu de la noi, modelul iertării îl avem de la Domnul Isus. Neiertarea este păcat, afectează relaţia noastră cu Dumnezeu.
Motivul pentru care avem nevoie să iertăm este faptul că, cu cât trece timpul cu atât rana se adânceşte, se măreşte şi devine tot mai dificil să iertăm.
Anne Lamont a scris: Neiertarea este ca şi cum ai bea otravă de şoareci şi apoi aştepţi să moară şoarecele.
Când mă gândesc la iertare, îmi amintesc de pilda cu datornicul spusă de Isus. Acesta a fost iertat de datorie de către stăpânul său, dar nu a vrut să ierte pe cel care îi datora cu mult mai puţin decât ceea ce i-a fost iertat lui. Care a fost consecinţa? Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor. La fel şi noi, am fost iertaţi de către Dumnezeu şi trebuie să iert pe cei care îmi greşesc mie, greşeli incomparabil mai mici decât vina, datoria pe care mi-a iertat-o Dumnezeu.
Oricine a fost rănit sau a suferit o pierdere, va trece prin etapele normale ale suferinţei: negarea, furia/ resentimentul, negocierea, depresia şi acceptarea. Dumnezeu cunoaşte toate etapele prin care trecem atunci când suntem victimele unei nedreptăţi, ne înţelege şi doreşte să nu persistăm mult în faza de început, să nu stocăm în inconştientul nostru evenimentele trecute, ci să le aducem înaintea sa, şi să-l lăsăm pe El să ne transforme, să ne dea o inimă iertătoare. PENTRU A IERTA PRIMEŞTI PUTERE DIN PARTEA DUHULUI SFÂNT CARE LOCUIEŞTE ÎN TINE din momentul în care ai acceptat iertarea lui Dumnezeu, ai crezut în jertfa lui Hristos şi viaţa ta a fost schimbată.
“…am văzut pe Domnul şezând pe un scaun foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau piciorele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum.”
Isaia 6:1-4
Am citi textul acesta astăzi dimineaţa înainte de a pleca la muncă şi am rămas fascinată de măreţia Dumnezeului meu! Nu am putut să nu fredonez cântarea învăţată weekendul acesta la cor Tot pământul azi să tacă..., în care strofa a treia spune:
Serafimi cu şase aripi
Heruvimi preasfinţi privesc
Cu uimire-ascund ei faţa
Şi-ntr-un cântec Îl slăvesc.Aleluia...
Ce minunat, nu pot să nu rămân fascinată de un asemenea tablou. Nu se poate să nu mă închin cu reverenţă şi uimire înaintea unui astfel de Dumnezeu! Şi nu ştiu ce să mai zic. Poate e mai bine să stăm să adulmecăm această imagine a lui Dumnezeu, care stă pe tron, umple Templul cu poalele mantiei Lui, şi serafimii i se închină...după cum a văzut Isaia. Imaginează-ţi aceasta. Şi aceasta e doar o imagine pală a măreţului Dumnezeu.
